Eco moments 2

Şi continuarea:









Enjoy!

Eco moments 1

Momente din proiectul eco.

Cam atât, vizionare plăcută vă urez!

Again

Mă bucur să vad că din 100-200 vizite/zi, nu primim niciun comentariu (alte iniţiative sau propuneri sunt pur şi simplu inexistente). Probabil nişte fotografii cu Laura Andreşan făcând 69*99 cu eleva porno ar fi avut mai mult succes. Sau pitzipoance adunate de pe internet.

Dacă aş vrea sa fac ceva cu răsunet în România, nu ar trebui să concurez cu Dante, ci cu Libertatea.

Mulţumesc, şi vă invit, iar, umil, fără xxx sau ghei-parada.

Să trăiți bine

Câteodată observ tendința aparatului de fotografiat de îmi depăși capacitatea de empatie și de întelegere, pe care o am într-un anumit moment știut doar de el și de lumina ce stă pregătită pentru a își trimite fotonii printr-o bucată de sticlă, într-un loc unde vor căpăta înțeles și nemurire.

Printr-un mic vizor îmi arată ceea ce eu nu aș fi văzut altfel. Sau poate, mă pune în fața negării mele asupra unor lucruri care există indiferent și separat de mine. Niște lucruri ireductibile la scurtele secunde pe care eu le remarc și din care încerc să compun ceea ce ar trebui să fie, dornic să înlocuiesc starea de fapt cu micile și penibilele mele idealuri.

În general cred că schimbarea trebuie făcută la nivel mare. Totuși, nu neg rolul faptelor mici, fiind conștient de reverberațiile pe care le pot produce în timp. Dar, căteodată, mă întreb dacă schimbarea își are sensul. Poate anomia socială nu există aici și acum, iar reprezentările din care eu trag concluzia unei societăți bolnave își au rădăcina în niște percepții greșite ale conștiinței mele tulburi...

Niște clase sociale exploatate trăiesc la limita subzistenței. Nu contează, important este hamburgherul pe care îl savurezi în mașina cumpărată în leasing.

Ironic aș spune că trăiesc în societatea perfect comunistă. Nu văd clase sociale, văd pur și simplu vânați și prădători. Poți fi zidarul (sau vagabondul) milionar sau profesorul muritor de foame. Poți fi zidarul muritor de foame sau profesorul înstărit.

Cineva ne spunea să trăim bine.

Între timp, niște fotografii, niște amintiri dintr-o sală de clasă.

Deziderat

E vară. Trecem la vară și, ca la fiecare trecere de la un anotimp la altul, am impresia că sunt într-o pauză intelectuală. Poate vreo traumă din copilărie în care era implicată multă căldură.

Aș vrea să scriu o carte. O carte prin care să exploatez situația existentă, în folosul meu. Dar vara. Și soarele. Și gândul la apă, nisip, sare. Și galben, albastru și lumină.

Aș vrea să-mi găsec un loc de muncă. Cum vreau eu, normal. Pentru că merit. Mă uit în jurul meu, la toți oamenii care se agită și se zbat mai mult decât ar trebui, și mă întreb de ce. Sunt fericitul câștigător al unei nepăsări parcă ruptă din adolescență. Cu trecerea timpului realizez că fac carieră în ea. Caut master special, ca mine.

Și ce vrei sa fac? Să alerg după ban și recunoaștere sociala într-o demență și viteză pe care nu o voi sesiza decât atunci când voi fi prea obosit? Cu furie să alerg, cu furie să mănânc, cu furie să cumpăr, cu spaimă să trăiesc. Totul pe plasmă.

Mai bine am alerga după altceva. Pentru că, oricât ne-am minți, banii, faima, succesul, puterea, sunt trecătoare. Găsesc absurd să purtăm o luptă pentru ceva ce poate dispărea în apogeul ei.

Dezideratul meu este să trăiesc pentru alceva. Cu filosofia mea. În sistemul meu.

Imagini din cadrul proiectului ecologic "O șansă pentru mediu, o șansă pentru viitor". Vă invit să intrați pe blog-ul proiectului și să contribuiți cu ce puteți. Nu bani și nici lcd-uri. Cu informații, idei, voluntariat, hărtie, pet-uri, suflet și ce mai vreți voi.

Existențiale (clișeic)

Am pus un sondaj, trei întrebări, în dreapta. Vă rog mult, aș aprecia foarte tare să îmi răspundeți, în primul rând cu multă sinceritate, iar în al doilea cât mai repede.

P.S. Răspunsurile sunt anonime.

Refl(...)

S-a trezit.

Privește tavanul și încearcă să-și amintească când s-a deșteptat. Nu a dormit niciodată, nu a…

Se trezește. Cunoaște casa dintotdeauna, dar are senzația că se găsește pentru prima dată aici. O senzație continuă, care începe invariabil clipă după clipă, mereu nouă și mereu uimitoare.

Nu știe ce a făcut ieri. De fapt, nu știe ce a făcut niciodată. Nu știe cum s-a trezit, nu știe că a dormit, nu știe nici ce face în timp ce nu știe. Încearcă să rețină o clipă din viața ei, dar constant se trezește în altă lume, nouă dar cuprinzând-o pe cea trecută, încercând să-și amintească cum și când s-a trezit…

Dacă ar avea noțiunea de amintiri, și-ar dori să le aibă. Dacă ar avea noțiunea de trecut, și-ar dori să-l oprească pentru o clipă, și să-l întrebe cum și când s-a trezit. De nu ar uita constant că, de fapt, se trezește continuu…

Cunoaște casa, e parte din ea iar ea parte din casă. Podeaua e tapetată cu fotografii, care par a fi clipe din trecutul ei. Trecut… nu știe, e nedumerită pentru că nu-l cunoaște și nici nu-și amintește să fi avut vreunul. Mii de fotografii, colorate, gri, mult cer, mult soare, multe detalii, multe case fotografiate din exterior. Altele negre, urâte, siluete șterse, oameni fără chip. Într-o singură fotografie deslușește interiorul unei case, neclar dar totuși foarte cunoscut ei.

Într-un colț, printr-o scobitură din podea se arată ceea ce pare a fi subsolul. Prin ea intră un miros greu, amețitor și neplăcut. Subsolul e cufundat în întuneric, dar mici puncte ce par a fi flăcările unor lumânări luminează diverse obiecte, totuși nu destul încât să fie conturate.

Deschizătura e departe de ea, dar din când în când un abur încărcat cu greul miros o amețește pentru o clipă.

Privește tavanul, privește podeaua. Caută ceea ce ar trebui să fie trecutul. Mirosul, casa. E a ei. Cealaltă casă, cea din fotografie, care îi pare atât de familiară, simte că e a altcuiva dar știe că o cunoaște.

Nu cunoaște trecutul, și nici clipele ce sunt. Dar are fotografiile… și podeaua… și mirosul. Știe ce vrea să facă peste o clipă. Ce vrea să facă peste zece, peste o sută, peste o mie.

Se uită în oglindă. S-a trezit, acum privește oglinda. Nu recunoaște imaginea, dar știe că e ea, conștiința…

Eter

Wake up on radio;

Manifest

De ce să nu fotografiem flori-pisici-câini-gâze

Eu cred în fotografie. Eu iubesc fotografia, şi tot ceea ce ţine de ea. Nu mă consider un veritabil fotograf sau un artist şi nu cred că mă voi considera vreodată. Încerc constant să mă perfecţionez, încerc să devin mai bun şi să ma aproprii cât pot de mult de nişte idealuri fotografice, în esenţă subiective.

Fotografia artistică este cea mai apropiată de sufletul meu. Fotografia este pentru mine, în primul rând, o artă, iar în al doilea, un mijloc de a materializa anumite idei, trăiri sau sentimente intense pe care le am. Nu cred într-o obiectivitate perfectă atunci când vorbim despre fotografie, pentru că fiecare dintre noi încercăm să transmitem informaţia printr-un sistem de simboluri, în mod bazal personal, dintr-o imagine. În mod natural, nu controlăm lumina, contextul sau subiectul dintr-o imagine perceptivă produsă în mod direct, prin intermediul ochilor, dar controlăm fotografia finala, prin optică, expunere şi compoziţie. Şi prin intermediul acestui control, constrâns de multe ori de anumite limite tehnologice, încercăm să trasmitem un conţinut informaţional propriu nouă.

În fotografia comercială lucrurile stau altfel, subiectivitatea fotografiilor fiind mult mai mică, ele fiind încărcate cu un conţinut care se doreşte a fi accesibil oricui.

Subiectele banele, prin repetiţia lor în memoria fiecăruia dintre noi, sunt incapabile să transmită o informaţie, după cum am spus subiectivă, proprie fotografului. Ele au acest potenţial în cazul în care fotgraful a deprins nişte aptitudini excelente şi ştie să exploateze excelent partea nevăzută în mod normal a unor asemenea subiecte.

Putem fi atraşi de frumuseţea unei flori sau de un animal pe care îl iubim, putem vedea un mesaj foarte facil într-un ghiocel apărut imediat de începutul primăverii sau de un peisaj văzut pe geamul maşinii. Cu părere de rău spun că fotografierea unor asemenea subiecte, cu scopul de a transpune un mesaj sau un sentiment atât de vizibil într-o imagine, denotă în primul rând o mare lipsă de imaginaţie sau de creativitate, capacitaţi intelectuale esenţiale unui viitor fotograf, unui om care şi-a propus să redea acel ceva personal, în care se pot regăsi şi ceilalţi sau pe care îl pot înţelege. În primul rând datorită simplităţii lor, în al doilea din cauza repetiţiei lor în memoria multora dintre noi - lucruri corelate cu lipsa de experienţă sau de imaginaţie. Fotografia trebuie ridicată pe un nivel superior primei impresii făcute de un subiect!â

Când te apuci de fotografie, în primul rând trebuie să o respecţi şi să vrei a o înţelege. Trebuie să gândeşti, să faci apel la imaginaţie, să transformi realitatea obiectivă pentru a o face realitatea ta, din fotografii, în fotografii şi prin ele.

Pasiunea implică dorinţa de a iţi depăşi constant condiţia. Pasiunea în fotografie implică dorinţa de depăşi kitsch-ul, conţinutul sec şi banalitatea excesivă din imagini.

Aşa că, vă rog, nu târăţi fotografia unde nu îşi are locul. Pescuitul este un sport foarte frumos...

Free...dom

Mic preambul

Luând ca punct de reper scena politică, sunt apolitic. Totuşi am pareri politice, dar 99% dintre ele sunt imposibil de pus în aplicare, utopice.

Sunt ateu.

Simpatizez anumiţi oameni de pe scena politică din motive mai mici sau mai mari, dar privind în ansamblu mă loveşte pofta de limonada.

Sunt cinic.

Nu cred în dreptul universal la vot. Nu cred în libertate, democraţie, în general nu împărtăşesc nicio idee care pleacă de la principiul puterii de decizie universale.

Cred în egalitate socială, dar într-un sens utopic (după cum spuneam mai sus).

Ca o mică contradicţie, cred în elite. Care nu vor fi niciodată în popor, cum cea mai simplă teorie a elitelor ne explică.

Nu cred în sistemul capitalist, nu cred în corporaţii nu cred în libera exprimare.

După ce v-am creat cadrul înţelegerii subiectivităţii mele:

Mic cuprins

Îl simpatizez pe Gigi Becali. Simpatizez acea parte care a facut nişte lucruri demne de laudă. Şi pentru că am ajuns să-l simpatizez, mi-e silă de România.

Nu mă interesează în mod deosebit jocul politic (sau nu) din spatele reţinerii sale. Cum nu mă interesează jocul politic în general. Dar mi se pare dezgustător faptul că nişte oamenii care ar trebui să fie paria, ajung electoratul cuiva. Trăiesc în ţara tuturor posibilităţilor.

Mă fascinează masele. Instinctele care se nasc în masă, puterea iluzorie a unui individ şi puterea lor de schimba. Schimbări întemeiate pe orice, dar nu pe raţiune, pornite de la nişte idei simple, emergente masei.

Mă fascinează prostia şi sunt fascinat constant.

***

Vad în jurul meu tipologii stupide de la esenţă, până în straturile superficiale.

Antisociali/antisistem făcuţi din branduri, Pepsi şi fast-food-uri. Frază din brainstormingul unei companii producatoare de îmbrăcăminte pentru antisistemi: "deci... cum îi facem ca îmbrăcând tricoul X să arate cât de mult sunt împotriva noastră şi a celor ca noi". De ce aş blama marketingul, prostia nu-i acolo.

Stai corporatistule, nu râde. Eşti puţin penibil cu smartphone-ul tău şi mica maşinuţă corporatistă. Ai găsit fericirea în torpedou, sau pe bluetooth?

Valori corporatiste, nu-i aşa? Cele adevărate, vechi de când lumea. Cum ar îndrăzni cineva să-ţi spună că totul e merchantilism, lumea ta e mai filosofică, mai sublimă.

Cinicii. Aştia îmi plac mie, pe acolo sunt şi eu. Viaţă frumoasă, critică multă, fără soluţii. Cinismul creşte cu numărul de cărţi citite, dacă nu moare la o anumită vârstă.

I-am enumerat pe cei relevanţi aici. Schimbare.

***

Mi-e silă de locul unde am ajuns noi şi de lumea lor.

Vă prezint, dreptul la vot. Şi nu uitaţi, ei sunt vina noastră.



LOC: Tribunalul Bucureşti, 06 aprilie 2009, protest "Free Gigi"

Building with sunshine

Obsesii - II

Continuare de aici.

Acum, în realitatea obiectivă. Obsesia meta-fizică transpusă în real.

Mulţumesc celor care şi-au ocupat timpul liber cu vizionarea câte unui meci de fotbal. Indirect, mi-au susţinut o mică parte materială.

Încheiat obsesia (sper).

Obsesii - I

sau fotbal Kafkanian

Nevoi. Mici plăceri. Automatisme. Fixaţii. Fetişuri.

Transpunem fotbalul în existenţă. Şutăm spre o poartă inexistentă cu speranţa unor aplauze. În tribune ne închipuim suporteri creaţi de noi şi distruşi într-o clipă de inconsecvenţă. O minge. Două mingi. Miliarde de mingi, câte una pentru fiecare trezire a conştiinţei. Iar conştiinţa, un mare teren. Cu pază şi cu suporteri. De noi creaţi.

Parc in doi

Obsesii. Frică. Ură. Violenţă. Coşmaruri. Frustrări. Complexe. Blocaje. Toate.
Libertate sufletească. Curaj. Dragoste. Tandreţe. Devotament. Gândire. Inimă. Suflet.

Aleg doi. E mai bine aşa, asta vreau şi aşa trebuie să fie. Dacă ştiu ceva pe lumea asta, ştiu că doi nu se compune din 1+1, nu-i asociaţionism. E o formă. Cu fond, elementar şi intrinsec omului.

Literatura, fotografia, muzica, banii, ironia, etc, nu-s doi. Doi e tot, astea nu sunt.

Post personal, ca blog-ul. Şi motiv de a rupe un pic o serie obsesiv-compulsivă. Nu trebuie să-l înţelegeţi, vizionare plăcută!

Peste real

Priveşti într-o lume supra-reală din alta. La rândul tău, eşti privit din altă realitate, la fel de obiectivă ca şi a ta. Te uiţi în jur şi descoperi tot ceea ce ai construit tu, recunoşti culorile, formele, umbrele şi spaţiul, aranjate şi definite meticulos cândva de tine. Spaţiu, formă şi conţinut. Este tot ce îţi trebuie, un minim al existenţei, iar tu ştii acest lucru.

Iar dacă te plictiseşti, inlocuieşti spaţiul cu forma, forma cu conţinutul şi conţinutul cu spaţiul. Ilogic? Nu, pentru că în realitaea mea totul are o anumită logica. Logica mea, logica absurdului, logica clipelor pierdute, a momentelor trăite şi a eternităţii de-o viaţă.

Oamenii, construcţii complexe ale naturii, un număr uriaş de realităţi, un număr infinit de momente, o varietate de sentimente, totul sub umbrela realităţii obiective. Cum care? A mea, desigur...

Views from a different angle

Fiecare cu lumea lui. Noi cu a noastră, voi cu a voastră, ei cu a lor. Sau fiecare pe tripul lui, cum se mai spune prin popor.

Un mic post în numele distorsionării realităţii, dedicat puritanilor din fotografie.

Playing

Te provoc, joacă-te.
Cu lumină,
Cu sunete,
Cu senzaţii,
Cu idei,
Cu gânduri,
Şi atât.

Aici ar trebui să fie un mic texte despre fotografie. Dar nu acum, sunt prea obosit, m-am jucat prea mult poate. Între timp, priveşte cerul, apa, iarba şi ascultă-le jocul. Joacă-te, şi din toate jocurile tale fă un mare joc. Fără câştigători sau pierzători, fără reguli multe şi fără să trişezi.

Abstractizare

Civilizaţie. Progres. Tehnică. Cultură. Valori comune. Libertate. Democraţie.
Rahaturi.

Trăiesc într-o lume pe care o consider fundamental greşită. Am mai spus acest lucru.

Trăiesc într-un sistem unde individul este liber, neprotejat - ca o consecinţă ironică a libertăţii, unde nu există nici măcar o aţă de care să se prindă dacă începe să cadă. În cel mai bun caz, primeşte un pahar cu ceai.

Am vrut să fotografiez tabăra de lângă parcul Herăstrău, dar nu am putut copleşit fiind de un sentiment mixt născut din dezgust, ură, greaţă, tristeţe şi multe altele. Acolo, nişte oameni, suflete, aşteptau la rând, unul în celălalt, o cană de ceai. În mizerie, în frig, în resemnare poate. Fructele mâniei.

Într-un moment am detestat toate sistemele din lume. Toate soluţiile, toate ştiinţele, toată morala, estetica, politica, tot. Nihilismul adus la paroxism timp de o clipă. Pentru că, în faţa mea, se desfăşura grotescul spectacol al luptei pentru supravieţuire. După milenii de evoluţie, unii oameni încă se luptă pentru ceva ce ar trebui să fie un drept din naştere.

Mâncăm criză economică cu o garnitură de rahat aromat cu valori europene, corporaţii multinaţionale, cetăţenie, parlament şi democraţie. Scârbă.

Nişte oameni îngheaţă. Ţi-a fost vreodată frig?

Nişte oameni, nu au ce mânca. Ţi-a fost vreodată foame?

Multiplică sentimentele de o suta de ori.

Acum iubeşte lumea în care trăieşti. Idioţii, un întreg sistem se clatină iar noi stăm şi aşteptăm. Marele nostru defect este incapacitatea de a învăţa din greşeli, iar astfel suntem sortiţi să le repetăm. Ca nişte dobitoci.

Sufleteşte m-am pus în locul unui om de la coada pentru ceai. L-am văzut pe Vlad, m-am întors în el şi mi-am dat seama că nu pot declanşa.

Mic post

Cu bucurie anunţ o realizare de suflet.

Aici.

Prietenul Daniel, prin ceea ce a scris, a reuşit de multe ori să facă pentru mine nişte lucruri la care nu m-aş fi aşteptat. O vizită şi multă lectură vă recomand.

Mult succes Daniel!

Broken reality

Un zgomot puternic.

Tavanul. Îl priveşti fix, aștepți să te trezeşti, nu ştii exact dacă ar trebui să faci pasul spre lume, să cobori din pat sau nu. O parte din tine încă e în lumea viselor ce tocmai şi-au avut reprezentarea. Încă nu vezi lumea lor, ştii doar că au fost.

Încet, încet apar. Apar în lumea ta de acum, o rup pentru câteva secunde şi, dacă tu vrei, o acaparează. O realitate ruptă, iar spaţiul dintre rupturi construieşte o alta.

Te ridici. Vezi peretele portocaliu şi pe el fragmentele încep să capete contur, dar te gândeşti ca nu e posibil. Totuşi, realitatea e cea de acum, nu ceea pe care inconştientul ţi-a construit-o în alt moment şi altă clipă. Vrei colecţia ta de momente standard, cele pe care le cunoşti, oricum ar fi ele. Eşti conştient şi asta contrazice totul. Nu există, nu vrei să crezi într-o realitate ruptă.

Vezi. Percepi. Îţi reprezinţi. Eşti tu. Atent, te concentrezi, încerci să simţi fluxul conştiinţei, pe tine.

Mergi în bucătărie şi lumina crepusculului se reflectă în plăcile de faianţă. În lumină, visele îţi apar. Uite, nu erau urâte, îţi spui ca să te convingi parcă. Ai visat. Bei un pahar de apă şi încerci să fii conştient, să simţi.

Te întorci în cameră.

Un zgomot puternic.

Tavanul. Îl priveşti fix, aștepți...

First

Primul portret. Mi-au trebuit practic patru ani de fotografie ca să fac acest pas.

Când trăieşti viaţa între mizantropie şi umanism, între ură şi iubire, între clipe şi momente pe care încerci să le pătrunzi în esenţă, să le trăieşti legându-le de cele viitoare şi de cele trecute, iar apoi să le păstrezi, făcând din ele mici temple ale existenţei tale, e destul de greu să captezi complexitatea pe care o vezi în celălalt.

Ţi-e frică să declanşezi, ştiind că nu vei arăta niciodată ceea ce vezi de fapt şi nici starea celuilalt. Sunt momente în care nu controlezi nimic, pentru că oricât ne-am chinui, oamenii nu sunt controlabili emoţional. Şi aici e frumuseţea construită pe dificultate. Ura e uşoară. Frica e uşoară. Urâtul e uşor. Iubirea, frumuseţea, curajul sunt grele aici. Şi, pentru mine şi cei ca mine, ăsta unul din motivele care le dau sensul atât de special şi de înalt. Devenim oameni.

Încă învăţ, deci sub pavăza titlului.




Mulţumesc Natalia. PÎA

Socialism nevrotic

Doi oameni care se iubesc împart aceeaşi nevroză.


Împarte nevroza ta. Găseşte-ţi nevrozatul sau nevrozata. Creşteţi împreună nevroza voastră, aveţi grijă de ea. Nu o împărţiţi cu nimeni altcineva, rămâne între voi. Oricum, sunt multe nevroze în lumea asta.

Choose job. Choose the sky. Choose irony. Choose cynicism. Choose your neurosis. Choose love. Choose life.

Diverse

Un pas. Doi paşi. Trei paşi. O infinitate de paşi. Paşi în doi.

Schiţez teorii.

Teoria potenţialului schimbării prin acţiuni insignifiante.
Teoria normalităţii prin raportare la sine.
Teoria lumilor din ce în ce mai mari.
Teoria binomului pentru pentru.

Altele. Dezvolt mai târziu. Sau desfiinţez.

Alerg pe Mântuleasa cu soarele de mâna în căutarea soarelui. O reflexie în geamuri fumurii. Din spatele geamurilor privesc corporatiştii, încercăm să-i imitam, dar teoria subconştientului ce neagă nu-ul intră în acţiune.

Tot iarnă

Iarnă, cu temperaturi scăzute şi multă căldură.

Ninge. Câte puţin dar frumos.

Mă uit la zăpadă, mă uit la fulgi, mici stele ce se joacă şi scriu poveşti peste oraş, poveşti frumoase şi reale, poveşti fără sfârşit în lumea lor.

Sub ei, oraşul scrie. Romane, nuvele, poezii, ş.a.m.d. Dar de acolo de sus, din jocul lor, ne privesc pasivi, zâmbind în timp ce iscodesc tot ludic grijile noastre.

Fiecare stea trimite câte un fulg. Fiecare fulg spune câte o poveste. Fiecare stea spune câte o poveste şi fiecare poveste trece prin oraş.

Priveşte cerul. Priveşte albul, priveşte stelele. Şi, cu suflet, scrie poveşti frumoase, fără sfârşit, şi de ce nu, fără început.

Dragă moşule

Îmi doresc să uităm un pic de sarmale şi mâncare
Îmi doresc să uităm de reducerile din hypermarketuri
Îmi doresc să fii sănătos
Şi tot binele, tuturor!

Îmi doresc ca fiecare să primească ce îşi doreşte.

Crăciun fericit vă urez, să fiţi iubiţi!

Congruenţe recurente

Fără text, probabil ar fi prea lung.

Poveste (fairy tale)

Dacă cineva m-ar întreba cum aş împărţi timpul, spaţiul şi momentele i-aş şopti că aşa ceva nu pot face.

I-aş spune că fiecare moment frumos este special şi unic pentru că nu există un tipar al frumuseţii, pur şi simplu am conceptualizat ceva ce ştim că există pentru a ne fi mai uşor să înţelegem o mică parte din lume.

I-aş spune că fiecare secundă trăită este specială şi unică, pentru că, în primul rând, fiecare fracţiune de timp este irepetabilă în esenţa sa, iar faptul că un om - unic în totalitatea lucrurilor care îl construiesc şi îl definesc - trăieşte acea secundă, o face şi mai unică, şi mai specială.

I-aş spune că în momentele introspective din viaţă găsim de fiecare dată ceva nou, ne uimim pe noi, şi ne dăm seama cât de mici suntem când conştientizăm faptul că nu ne cunoaştem şi nu ne vom cunoaşte niciodată.

I-aş spune că în momentele contemplative din viaţă vedem ceva nou de fiecare data când privim.

I-aş spune că, toate sutimile de secundă, secundele, clipele, momentele, se îmbină, se combină, se asociază, se unesc, pentru a crea alte sutimi, alte secunde, alte clipe, alte momente, care la rândul lor vor repeta acelaşi joc pentru a construi piramida fără vârf.

I-aş spune că atomii, moleculele, particulele, şi toate ce ale materiei sunt, se mişcă, se joacă, lucrează pentru a ne oferi şansa să conştientizam fracţiunile de timp.

Fotografia îngheaţă, surprinde, captează - sau cum vreţi voi să spuneţi - clipa. Din clipă, luăm bucăţele de materie, pe care le aranjăm astfel încât clipa şi materia să reprezinte o mică parte din clipa şi materia noastră - de fapt încercăm să suprapunem două clipe, cea din faţa obiectivul şi cea pe care o trăim noi, prin noi, în noi.

Oglindim unităţile de timp în altele, materia în alta - practic trăim într-o oglindă în oglindă.

De fapt, trăim în poveşti, povestite în alte poveşti, la rândul lor spuse într-o poveste, ş.a.m.d..

Filmul

Fiecare dintre noi avem filmul nostru, un film unic, cu secundele, clipele şi momentele sale, în culorile noastre, unice şi neimitabile de către ceilalţi, pe coloana sonoră dată dintr-o îmbinare făcută din notele universului, notele celor de lângă noi şi notele noastre.

Acţiunea filmului se schimbă constant, cu clipe frumoase şi clipe urâte, care nu ar exista unele fără celelalte, cu momente de fericire şi momente de negare, imposibile fără dualitatea preexistenţă în esenţa lor.

Mă gândeam că am ajuns să avem contacte false, sau contacte neexistente - adică interacţiuni fizice sau de proximitate care nu se transformă într-un contact emoţional cu celălalt. Epoca vitezei ne-a adus în situaţia care face posibilă interacţiunea dintre noi într-un mod practic nelimitat, dar în acelaşi timp ne constrânge la relaţii mult mai specifice şi reci. O normalitate greşită, sau o greşeală transformată în normalitate, deoarece devenim figuranţi în filmele celorlalţi pentru un număr atât de mic de cadre, raportat la durata filmului şi la capacitatea noastră de a procesa imaginile, încât secvenţa devine imperceptibilă.

Un film înconjurat de filme, totul într-un mare film.

Keeping...

Ceva frumos,
Ceva minunat,
Ceva deosebit,



Un praf, de fericire
Făcut din lsd.

Sentimente

Şi atât,

Sentimente inside!

Culori

Frumoase, reale şi umane,
Făcute din fericire,
Care fac fericire,
Din praf de fericire,
Infinit, din suflet.

Dependent

Vlad crede că fiecare om este, şi trebuie să fie dependent de ceva, pentru că, altfel, nu am putea trăi unii cu ceilalţi, noi cu noi.

Societatea ne oferă dependenţele mari, formale şi generale, cei din jur ne oferă dependenţele mici, puternice si mult mai esenţiale, iar noi ne oferim atât dreptul de a alege, cât şi ceea ce oferă ceilalţi.

Cu cât obiectul dependenţei este mai frumos, cu atât noi suntem mai frumoşi. Şi dacă toţi oamenii sunt frumoşi, până şi cei care ne par nouă egoişti pot fi văzuţi altfel.

Bună dimineaţa soare, mă numesc Vlad, şi sunt dependent de...

Nu ştiu

să merg pe bicicletă.

Dar, ştiu alte lucruri. Cum ar fi, ce înseamnă serendipitate.

Pictând

Cu suflete, cele mai frumoase tablouri am face



Vopsea avem, în rest...

wandering

remember? then do it.

Be

Speechless.

Somehow...

Privesc filmul în care Vlad se lupta cu Vlad. Aştept, cuminte...

Iubiţi să fiţi, dragilor. Cine ştie, poate meritaţi !?

No-foto

Atât.

Dau LSD pe LSD

Cine nu e sigur că a înţeles ce vreau în titlu sau mă vede la dezintoxicare este rugat sa se abtină, sau să mă întrebe.

Ieri mă gândeam că acest blog, printre altele, urmăreşte evoluţia mea fotografică (dacă există) din 2005 până acum, cu o pauză de aproximativ 18 luni.

Sunt multe fotografii vechi (chiar şi recente) pe care le consider rebuturi iar dacă le privesc critic şi obiectiv ajung să mă întreb cum am putut să fotografiez X lucru, la ce m-am gândit când am postat X fotografie, s.a.m.d. Dar în momentul în care au fost postate reprezentau o bucăţica de Vlad pe care au încercat să o aducă la lumina Internetului.

Ştiu că fac parte din mine, oricât de slabe ar fi ele. Acum câteva zile criticam o asociaţie foto pentru faptul că vor să îngroape mizeria sub presulet, iar ipocritul din mine a avut un moment în care s-a gândit să facă acelaşi lucru.

Multe fotografii rupte din context nu valorează nimic. De asemenea, mi-am dat seama că multe serii de fotografii sunt o anexa pentru text (şi nu invers) iar articolul rezultat este o anexă pentru un moment de pe linia existenţei mele. Dar totuşi blogul a plecat ca un blog foto (oare?).

Aveam mai multe idei: să închid acest blog şi să continui în altă parte cu fotografiile, preluând câteva dintre cele de aici, să şterg nişte fotografii mai vechi, sau să continui tot aici fiind din ce în ce mai auto-critic cu fotografiile mele.

Într-un final rămâne aşa cum este: pentru că nu mă pot ascunde de mine, oricât aş încerca. Nu vreau să câştig bani din fotografie (dar vreau să progresez), nu vreau să oripilez pe nimeni cu lucrările mele de începător (interesant este că întotdeauna mă pot ascunde sub pavăza titlului blogului) şi nu vreau să rup o parte din mine din cauza raţiunii de care încep să mă satur...

Bine te-am găsit, eu sunt Vlad...

Între timp, o seară, o altă clipă, în căutarea unui moment perfect şi pur. De iubire, ură, sacru, profan, frumos, urât şi devotament total.

Aş vrea nişte feedback. Hit et nunc, şi în general...

Simplu relaxare

Alergăm după clipe: o clipă de cafea, o clipă de ţigară, o clipă de muncă, o clipă de somn, o clipă de ură, o clipă de frumos, o clipă de iubire.

Fugim atât de repede încât uităm să privim înapoi, încât fiecare clipă prinsă se pierde în momentul următor, nu trăim decât clipa prezent şi din când în când, privim spre clipa viitor. Nu cumva pierdem ceva, dacă ne comportăm ca şi când totul ar fi o succesiune de clipe, fără legătură între ele?

Trăim în clipe: multe clipe de muncă între nişte clipe de somn, privind clipele de frumos şi, unii dintre noi, căutând clipa pură de iubire. Venim şi plecăm din lumea momentelor într-o clipă.

Eu caut clipa tuturor clipelor, momentelor şi a nimicului. Exist pentru că gândesc, nu vreau să exist dar tocmai am gândit asta, aşa că mai bine mă mulţumesc cu rămăşiţele clipei-gând.

Deocamdată, nişte clipe de repaus:

Pensees

Mi-e frică. Mi-e frică să rămân singur, cu gândurile mele, mă simt mic şi insignificant în faţa lor, pierdut într-un şir de idei, puternice, fantomatice, certe sau incerte.

Sunt dependent de câteva obiecte, care îmi controlează psihicul şi integritatea mintală. Nu plec niciodată de acasă fără mp3-player pentru că nu îmi pot permite luxul să rămân vreun moment singur, trăiesc cu teama că pentru o clipă zgomotul de fond al Bucureştiului s-ar opri, şi mă întreb cum aş rezista. Muzica mă îndepărtează de realitatea obiectivă, dar mă ancorează în lumea zgomotelor care gâdilă plăcut urechile, şi îmi transmite o parte din cultura omenirii pe care aştept să o asimilez pentru a mă consuma.

Întotdeauna trebuie să am o carte, sau un ziar. Aşa trăiesc ceea ce au trăit alţii, sunt salvat, am gândurile lor, frustrările lor, angoasele lor. Toate sunt ale mele, le preiau şi le fac ale mele, dar fug de momentul în care rămân singur cu ceea ce a fost al lor.

Când cerul cade şi rămân singur cu mine, totul devine altfel, feeric şi înspăimântător. Am părăsit lumea, sunt în lumea contemplaţiei, eu, Vlad şi fantomele care aleargă pe axoni şi prin sinapse. Mi-e frică, ştiu că fiecare gând al meu a mai fost gândit, a fost scris sau spus, altcineva mi-a furat inovaţia, aportul meu intelectual pe lumea asta nu a existat niciun moment, a fost doar un vis urât. Mă ascund de mine, când sunt cu Vlad niciodată nu mă gândesc la mine, eu nu exist, există tot ceea ce mă înconjoară, fiecare fibră organică şi anorganică respiră şi pulsează viaţă, dar Vlad rămâne mort într-o comuniune deplină cu lumea. Întotdeauna când sunt cu altcineva vorbesc cât pot de mult despre mine, evadez cât mai departe din lumea de care mi-e frică.

Vlad fuge, eu fug, himerele se destramă, pentru a fi copiate de următorul: succes ţie, ai să cazi...

Despre

Întrebare

Într-o lucrare a sa, Sartre se identifică cu un "Oedip" incomplet: nici Supra-eu, nici agresivitate. Mă gândesc, dacă fac abstracţie de "Eu" (de amorul unui post nou), înseamnă că Sartre nu a existat?

Pot să aplic acest raţionament în general?

Să spunem că altcineva, pe care îl vom numi K, rătăcea drumul către tribunal.

Presupune că nu exist. Aproximează cu o sferă perfectă...

Sighisoara - 2008

Medieval ways, modern ways and art:









... other ways



... art





... art nouveau



... & esenta:

Smiley faces

Dacă nimic până acum nu a atestat faptul că sunt nebun, aceste fotografii sigur o vor face. Mai mult decât atât, ele sunt dovada ştiinţifică a faptului că numărul neuronilor începe să scadă după o anumită vârstă.

Revelaţii de sezon:

- Pringles, M&M şi tartele cu fructe sunt nişte lucruri geniale, prin inducţie aş putea spune că viaţa e genială
- Oamenii răi e mulţi
- Am nevoie de un tele luminos
- Acum, aici, scriu aiurea

Eu (sau sinele)

De câte ori te-ai gândit la tine? Iţi spun eu în fiecare moment al vieţii tale.

Te-ai întrebat de ce? Nu, pentru că, pragmatic vorbind, nu contează.

Ce îmi pasă mie? Uite aşa, sunt şi eu un mic informator.

Într-un final vei găsi ceva-ul - sau poate nu, ştii ce ai de făcut pentru că se poate şi mai rău.












Îmi pare rău daca te-am speriat, pe sub soarele pitic... totul trece.

Omul soarelui

To be free

Sărim pe stradă, prin lume, prin viaţă, printre nori, spre soare pentru ca niciodată nu ne găsim locul. Poate mai bine aşa, un fel de libertate atipică.

Vicii

Le ştim, le detestăm, dar nu putem trăi fără ele.

Iubire si ură.
Negru şi ... gri.

Virtuţile cu alt tren,
Vor urma, întotdeauna urmează.

Dansand cu norii

Acolo eşti detaşat de lume şi totul este la fel, atingi norii iar gândul că orice am face, oricât de infinit în grandoare, este insignifiant şi strivit de măreţia timpului şi a spaţiului, devine centru al conştiinţei.

De sus nu există bogaţi sau săraci, răi sau buni, urâţi sau frumoşi, toţi suntem la fel, nişte puncte pe harta universului, care dispar sau se transformă într-o fracţiune din clipirea unei stele.

Norii răsună Walkiria şi pământul Simfonia a 9-a, pământul unde totul devine apatic.

Esentiala

Tasneste, sare in aer, atinge apogeul, coboara, iar in final raman particule.

Carpe diem de summit

No comment. Pentru ca nu mai vreau, pentru ca nu stiu daca mai am de ce si pentru ca totul e penibil.



Joaca



Clipa


Fara nume


Fara nume


Liber?


Imagine


Inceputuri


Summit


Carpe diem de summit

Doi in unu pe fundal rosu

Discutie liber-arbitrata (sau arbitrara, cum era?) despre industrializare deci capitalism deci bunastare. Sau pretext pentru a pune niste pozne, astept de la fiecare sa inteleaga in functie de posibilitati, si va ofer in functie de nevoi.

In doua parti, se serveste cu vin alb.















Si totusi.









Deznodamant:

Toate drumurile duc la Roma

Bucurestiul cu farmecul lui, istoria, rafinamentul discret, mizeria, zgomotul de fond si stralucirea pe care o putem vedea in unele momente din ce in ce mai putine.

Inca traiesc cu speranta ca Bucurestiul mai are sanse, dar deocamdata...

Orfana

Textul aici

Invitatie

Va invit Luni, 18 Februarie 2008, ora 14.00, la Casa Oamenilor de Stiinta din Bucuresti, unde va fi lansata lucrarea "Branding de tara - Romania", coordonata de Lucian Trasa, Emilan M. Dobrescu, Natalia Cimpoca si Vladimir Chira.

Va astept!

În numele fericirii

viața este un privilegiu al oamenilor mediocri (E. Cioran)

Ești fericit?

Ajung în punctul în care conștientizez că sunt incapabil de a fi fericit. Niciodată nu sunt mulțumit, nu ating starea de mulțumire sufletească despre care putem vorbi atât de mult şi totuși atât de puțin.

Ești fericit?

Dorel e fericit. El, în mediocritatea sa, se bucură de fiecare clipă, de fiecare bere desfăcuta, de fiecare gol înscris de FC Echipa favorită, de fiecare sticlă de țuică cumpărată la salariu. Îl invidiez din străfundul sufletului meu. Vreau să fiu el, vreau să am viața lui, vreau să nu știu ceea ce știu şi să nu conștientizez ceea ce as putea să știu.

Ești fericit?

Tu crezi ca ești fericit? Te bucuri de salariul tău, de mașina ta, de plasma ta, de micile bucurii pe care ţi le aduc banii, şi crezi că ai atins fericirea? Greșești, te bucuri de un salariu mizerabil, alții macină salariul tău şi toate realizările tale măreţe sunt cumpărături obișnuite pentru ei. Hai, fă încă o rată.

Ești bucuros că ai învăţat ceva nou? Că ai terminat o carte? Crezi ca dacă le termini pe toate devi mai fericit? Greșești, s-ar putea să iți dai seama cât de puțin știi.

Pot continua la nesfârșit.

Ești fericit?

De ce nu te uiți in jur? Deschide ochii. Număra zâmbetele. Număra lucrurile bune dintr-o zi obișnuită. Ce înseamnă bune? Ce vrea fiecare să însemne. Analizează şi spune-mi daca avem vreo șansa, dacă tu crezi cu sinceritate asta. Sau poate ajungi şi tu la concluzia că suntem niște animale îmbrăcate şi hilare.

Poți să fii fericit?

Nu suntem făcuți pentru fericire. Animalele nu sunt fericite. Ele simt spaima şi teama, pentru ele primordiala este lupta pentru supraviețuire.

Sunt fericit?

Am trecut de adolescenţă, poate te gândești că sufăr de o faza trecătoare, ca este o etapa, o criză de personalitate, dar vreau să iți spun ca te înșeli. Pur şi simplu am ajuns la concluzia ca nu putem fi fericiți. Cred că în adolescenţă nu știam asta, sau nu vroiam să o gândesc.

Suntem fericiți?

Existențialismul (pe care, culmea, nu l-am inventat eu) ne pune într-o situație pe care nu ne-am dorit-o niciodată, dar totuși este realitatea. Suntem singuri şi răspundem de alegerile noastre, trăim procesul şi ne acceptam sentința. Prin urmare devenim nefericiți, părăsiţi, niște ființe insulare.

Eşti fericit?

Şi abia am început, dar nu voi continua.

Să fii fericit.

De iarna

Autobuze si metrouri pline (cu conflictele intergenerationale de rigoare), parfumuri de iarna, ambuteiaje si toate frumusetile de sezon. Am observat ca iarna vedem si simtim etosul Bucurestiului: zapada devine gri ca printr-o succesiune de evenimente nefericite iar nametii ne dezvaluie picturi abstracte pe tonuri galbene sau sculpturi castanii. Citim cultura si civilizatia in zapada.

Si totusi astazi am evadat in parc. Acolo am uitat pentru cateva ore de mizerie si miresme, de conflicte, de fuga din care nu ne oprim niciodata, de timpul care trece intotdeauna prea repede, mult prea repede. Viteza, timp, viata traita spre extreme, frigul a inghetat tot.

Sunt multe fotografii si de aceea iti cer sa rupi cateva minute intre doua mail-uri, trei telefoane si o sedinta, pentru ca, acolo in parc, pana si timpul a inghetat.

-7 urari Celsius

Craciun fericit

Imperativ

Mos Nicolae

Sa fii cuminte, sa inveti mai mult, sa nu uiti sa fii copil si sa nu fi singur.










Sarbatori fericite

Preiarna sau toamna (tarzie)

Pentru ca asa se cade toamna, pentru ca Bacovia si Rilke ne invata ce este toamna, pentru ca are culori interesante, pentru ca altceva nu avem, pentru inca un motiv de post.

Si ca sa ii salutam pe cei care stiu ca toamna nu-i ca vara dar nici iarna nu-i ca toamna, pe cei care vin aici si pe cei care stiu diferenta dintre echinoctiu si solstitiu.

P.S. Feedback?

Viata

Timpul nu trece, ci omul trece prin timp (C. Noica)

Revin... dupa un an in care tot ce am putut face cu lumina a fost sa o admir, dupa un an in care am regretat fiecare raza de lumina pierduta, dupa un an in care s-au schimbat multe.

Incerc sa ma acomodez cu noul aparat, deocamdata te rog sa fii intelegator, dar sa nu uiti ca aici critica este binevenita, atata timp cat este pertinenta si poate din inima.

Etape

Ravas bun!

Deznodamant

Pentru moment povestea mea se termina aici. Teoretic am evoluat, progresul era clar, dar fara un mijloc de a imi pune in practica ideile nu pot continua.

Ma gandeam ca in acest ultim post, sa ponegresc HP si sa defaimez service1ul lor dar cred ca este inutil deoarece happy-end tot nu obtin.

Daca esti prima data aici, incearca sa ai rabdare sa vizionezi toate fotografiile, sa citesti putinele randuri pe care le-am tastat, ai sa ma cunosti un pic mai bine si poate, pentru o secunda, vei reusi sa vezi lumea prin ochii mei. Ai sa ma critici, ai sa razi sau poate ai sa fii incantat. Pentru mine conteaza ca ai fost aici.

[EDIT:] Am continuat, multumesc tuturor celor care trec pe aici. Povestea merge mai departe.

Iti multumesc,
Vladimir C.

Oglinda

Nimic spectaculos, fara nici un mesaj, doar frumos...
Pana la urma este un site de incercari...

Secular

Cand spui batran te gandesti la vechi, depasit, trist, demodat chiar urat de multe ori. Tineretea intotdeauna o asociem cu frumosul, cu lucrurile noi.

"Modernul" - un stil in care multi aspira sa se incadreze, dorinta de a fi 'trendy', 'la moda' primeaza in multi dintre snobii vizitatori de "Mall", fani "Akcent" si clientii "Nike".

Nu intotdeauna ceea ce 'se poarta' este si frumos. Gresesc! Frumosul nu exista, fiecare dintre noi are notiunea lui de "frumos" conform sistemului sau de valori. Dar exista 'bun gust' asa cum exista si kitsch.

Fiecare lucru vechi are cate o poveste de spus, are o aura calda, melancolica, trist si ignorat de sufletele 'trendy'.

"Fara numar!" - pentru amicii mei care considera ca un aparat foto este inutil in contextul zilei de astazi, in care fiecare se faleste cu telefonul bun la toate ! Imi cer scuze pentru gandirea mea perimata!

Voi sa fiti sanatosi ... si trendy!


Secular






Simfonia gambitului


Spre alt timp


Neschimbat


Lastar


Simbioza: Nou si vechi

Grotesc

fortune plango vulnera

ATENTIE: Nu recomand fotografiile urmatoare copiilor sub 18 ani, mamelor sau viitoarelor mame, puritanilor sau tuturor celor "slabi de inger".

Stiu ca subiectul a mai fost abordat! Cei care au vizionat fotografiile la care ma refer probabil vor privi pozele mele impasibil.

Incerc sa induc un sentiment, o stare in interiorul vizitatorilor acestui site. Repulsie, mila, curiozitate, uimire sau orice altceva. Daca reusesc atunci mi-am atins scopul. Daca nu voi incerca in continuare.

Poate in viitor voi reusi sa fiu original, deocamdata sunt multumit sa merg pe urmele altora, sau macar sa incerc. Nu ma poate blama nimeni pentru asta. Sunt doar un epigon, dar incerc sa fiu unul 'bun'.

Ce inseamna a da viata ? De ce aceste vieti pierdute nu au avut aceiasi sansa la viata ca toti ceilalti copii ? Din punct de vedere stiintific sunt sute de raspunsuri - "cauze". Medicina - joaca cu fizicul uman, dar sufletul cui ramane ?

O intrebare catre dvs: este moral sa expui asa ceva (fiinte "stricate", moarte dinainte de a prinde viata)? Dar ceea ce am facut eu? I-am privit ca la expozitie, am "tras" cateva cadre si le-am expus aici ?
Presimt ca vor avea succes deoarece grotescul, violenta, vulgaritatea sunt cautate si vandute. Probabil suferim de o curiozitate bolnava.

Promit ca revin cu banalele peisaje!

Vizionare placuta... prost spus!

Cernavoda - Dezghet

Ultima calatorie in Cernavoda. Prea multe nu am de spus, prea multe nu am de aratat. Concluziile: stau foarte prost cu tehnica, nu reusesc sa scot o fotografie decenta.

Locatia are un potential imens , pe care in proportie de 90% l-am ratat. Poate altcineva va reusi sa scoata niste clisee mai bune. Din partea mea, vizionare placuta!

Frig, gheata si crash-ul taximetristilor

FRIG, (2) friguri, s.n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzaţia de rece. ♦ Senzaţie de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzaţia de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de nelinişte, de agitaţie puternică; emoţie.

GHEÁŢĂ, (2) gheţuri, s.f., adj. invar. 1. S.f. Apă aflată în stare solidă, în urma îngheţării. [...]


Supravietuire




Spre Primavara


Gheata, zapada si civilizatie


Flori de iarna

1 Decembrie

Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti.

O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.

Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997

Cernavoda

Prin Cernavoda - orasul nepoluat dar 'negru' pentru localnici (si pentru lingvisti).


Ziua 1 - spre oras:


Pe urmele canadienilor


Viteza


Postmodernism

Ziua 2 - prin oras


Generatii

Locuri de munca sunt - dar nu pentru localnici. Un oras in care fiecare incearca sa faca cate o 'mica afacere' (de obicei ilegala). La centrala lucreaza foarte multi straini si bucuresteni, buni de 'muls' pentru localnicii intreprinzatori.

Curcubeu

In general mi se pare un kitsch al naturii, dar in contextul potrivit devine o lucrare desavarsita, menita sa ne deconecteze de la kitschul zilnic.

Fantani - Unirii

Water


Speed

Nasterea unei zile

"Omnia sol temperat purus et subtilis"

Un rasarit invaluit in ceata, un rasarit care zamisleste o noua zi, misterioasa si gri ca si ceata din care apare. Dar totusi m-am simtit optimist, m-am simtit bine stiind ca viata ne rezerva si lucruri mai frumoase decat mizeria generala care pluteste in aer si in sufletele muritorilor.

















Rasarit 2

Poze mai vechi

Dpdv fotografic stagnez, nu mai am nici o idee, sau daca am nu reusesc sa o aplic.
Doua fotografii mai rasarite (cred eu).



Evadare din betoane

Gara Campulung Muscel

O gara mica cufundata in liniste si pustiu. Acolo te simti in alta dimensiune, in alt spatiu si timp, un timp in care fiecare secunda se transforma in minut si fiecare minut in ora, asteptand trenul care te va transporta spre orasele agitate, unde timpul isi reia cursul firesc.

Aici timpul s-a oprit in loc, o data cu ARO si Melana, doua combinate uriase, mostenire ale Romaniei industrializate si neproductiva. Acum poti sa astepti linistit trenul in timp ce fumezi o tigara si citesti ziarul, singurele lucruri care te pot scoate din starea de transa fiind seful de gara sau peisajul care inconjoara orasul.

Fiare si flacari

Timpuri noi - Km 0

Chiar nu credeam ca pe la noi mai se gasesc astfel de fabrici. Ma gandeam ca o sa vad ceva modern, ceva pentru o Romanie a anului 2005, o Romanie pregatita sa intre in Europa.

Singurul lucru care mi-a atras atentia a fost o sectie noua, construita cu fonduri externe, moderna si automatizata 100%. Contrastul dintre aceasta sectie si restul fabricii mi-a adus aminte de "Terminus Paradis", m-am gandit la patologia vremurilor in care traim, unde gandirea capitalista este adaptata la veche educatie comunista-Est-Europeana.

O lume pe cale de disparitie, inlocuita de o lume noua si 'stralucitoare' condusa si manevrata de aceiasi oameni.

Vizionare placuta.


Cuptorul




Heat




Spre timpuri noi




Evolutia




Hala




Modernizare...




Usa catre infern




Foc




Munca




Focul din infern




Procesul tehnologic

Primele poze

Primele poze care le pun aici. Fade si anoste, dar totusi pentru mine sunt un mic progres.



Macro - Pe marginea drumului



Love Birds



Ceva interesant la Zoo



Portret motan

La inceput de drum

Incerc sa scot tot ce am mai bun din mine... Incerc sa invat din fotografiile celorlalti, sa imi cultiv gustul, sa imi perfectionez tehnica.

Incerc sa evit sa dau vina pe echipament. Sunt de parere ca o sa simt nevoia de ceva mai bun dupa ce invat fundamentele, dupa ce invat sa aplic notiunile de compozitie invatate, dupa ce tehnic o sa fiu mai bun, dupa ce o sa am un ochi pentru detalii.

Am vazut pe net si fotografii excelente facute cu aparate slabe si poze groaznice facute cu aparate bune.

Cred ca formula ar fi:

10 % sculele
40 % lumina
50 % fotograful

Nu o sa postez aici toate pozele care le fac, toate prostiile, doar sa nu zic ca nu am poze pe site. Nu vreau sa poluez vizual pe nimeni.

Vizionare placuta!

Vladimir C.